T******* S***
ReclamantM***** G******
PârâtM***** M*******
PârâtM***** G******
PârâtM***** E****
PârâtTermen preschimbat.
Amână judecarea cauzei la data de 3 mai 2023, ora 9:00. Amână judecarea cauzei la data de 3 mai 2023, ora 9:00, pentru când reclamanta T******* S*** are termen în cunoştinţă prin reprezentantul său. Pârâţii Mihali Gavrilă, M***** G******, Mihali Mărioara şi Mihali Viorica au termen în cunoştinţă prin reprezentantul lor. Pârâtul Mihali Cristian are termen în cunoştinţă. Se va cita pârâta M***** E****. Încuviinţează solicitarea formulată de reprezentantul pârâţilor, avocat Ţiplea George în sensul de a participa la efectuarea raportului de expertiză în specialitatea topografie şi expertul parte, d-nul inginer Boroica Ioan. Se va efectua adresă către expertul principal Popoviciu Alin Marius, căruia i se va comunica faptul că a fost încuviinţată participarea d-lui expert parte Boroica Ioan la efectuarea raportului de expertiză în specialitatea topografie, cu menţiunea ca toate comunicările să fie transmise şi expertului parte pentru a putea participa la toate măsurătorile care se vor efectua la faţa locului. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18 ianuarie 2023.
Incheiere de sedinta din 18.01.2023Admite cerere de preschimbare a termenului formulată de reprezentantul pârâţilor.
Incheiere de sedinta din 21.12.2022Amână judecarea cauzei la data de 1 martie 2023, ora 11:00. Amână judecarea cauzei la data de 1 martie 2022, ora 11:00, pentru când reclamanta T******* S*** are termen în cunoştinţă prin reprezentantul său. Pârâţii Mihali Gavrilă, M***** G******, Mihali Mărioara şi Mihali Viorica au termen în cunoştinţă prin reprezentantul lor. Pârâtul Mihali Cristian are termen în cunoştinţă. Se va cita pârâta M***** E****. Încuviinţează proba cu efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie, solicitată de reprezentantul reclamantei. Numeşte expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, pe d-nul expert Popoviciu Alin Marius. Stabileşte onorariul provizoriu pentru d-nul expert Popoviciu Alin Marius, în cuantum de 1.000 lei, 500 lei reclamanta şi 500 lei pârâţii şi pune în vedere acestora să achite acest avans în termen de 10 zile. Stabileşte obiective pentru efectuarea raportului de expertiză în specialitatea topografie ca fiind următoarele, cu precizarea pentru expert ca, pentru fiecare obiectiv, să identifice şi să explice diferenţele dintre situaţia faptică şi cea de Carte Funciară (dacă există, dat fiind că terenul reclamantei este intabulat în CF): 1. Expertul să identifice terenurile învecinate şi să determine limita (mejda) dintre terenurile părţilor. 2. Expertul să identifice gardul despărţitor dintre terenuri şi să precizeze dacă acest gard respectă limita de proprietate dintre terenuri, raportat pe de o parte la amplasamentul stabilit in dosarul nr. 1688/1973, conform schi?ei întocmită la aceea dată, iar pe de altă parte, la documentaţia care a stat la baza intabulării terenului reclamantei în CF. 3. Expertul să identifice dacă documentaţia care a stat la baza intabulării terenului reclamantei în CF (inclusiv sub aspectul planului de amplasament şi delimitare) prezintă diferenţe faţă de schi?a întocmită in dosarul 1688/1973 şi să explice aceste diferenţe dacă acestea există. După ce reclamanta şi pârâţii vor achita avansul onorariu expert în cuantum de 1.000 lei, câte 500 reclamanta şi 500 pârâţii, se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Maramureş, căruia i se va comunica faptul că în cauză a fost numit expert în specialitatea topografie, d-nul expert Popoviciu Alin Marius, şi de asemenea se va emite adresă către expertul numit în cauză, căruia i se va comunica numirea şi obiectivele raportului de expertiză în specialitatea topografie, solicitându-i-se să întocmească raportul de expertiză dispus în cauză, cu menţiunea că termenul mai îndelungat a fost stabilit tocmai pentru a-i da posibilitatea să întocmească raportul de expertiză în cauză. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022Amână judecara cauzei la data de 2 noiembrie 2022, ora 11:00. Amână judecarea cauzei la data de 2 noiembrie 2022, ora 11:00, pentru când reclamanta T******* S*** are termen în cunoştinţă prin reprezentantul său. Se va cita pârâtul Mihali Cristian cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, la termenul de judecată stabilit în cauză. Pune în vedere pârâtului M***** G****** să se prezinte la termenul de judecată stabilit în cauză, în vederea administrării probei cu interogatoriul. Pârâţii Mihali Gavrilă, M***** G******, Mihali Mărioara şi Mihali Viorica au termen în cunoştinţă prin reprezentantul lor. Se va cita pârâta M***** E****. Pune în vedere reclamantei să comunice cu reprezentantul pârâţilor un exemplar al planşelor fotografice depuse la dosar la acest termen de judecată. Se va cita martorul Şteţcu Gheorghe din Borşa, str. Borcutului, nr.58, judeţul Maramureş, care se va audia în condiţiile în care se va putea administra interogatoriul pârâţilor la următorul termen de judecată. Pune în vedere reprezentanţilor părţilor să depună la dosar în scris obiective pentru raportul de expertiză în specialitatea topografie, cuteză probatorie şi explicaţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.06.2022Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2022, ora 11:00. Potrivit dispoziţiilor art.248 alin.4 c.pr.civ., instanţa uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâţi prin întâmpinare, cu administrarea probelor. În temeiul disp. art. 255 şi art.258 C. pr. civ., instanţa încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează proba solicitată de reprezentantul reclamantei cu interogatoriul pârâţilor M***** G****** şi Mihali Cristian. Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie. În temeiul disp. art. 258 corob. cu art. 309 şi urm. C. pr. civ., încuviinţează proba testimonială solicitată de reprezentantul pârâţilor cu martorul Şteţcu Gheorghe din Borşa, str. Borcutului, nr.58, judeţul Maramureş, care se va cita pentru următorul termen de judecată. Se va ataşa dosarul nr. 746/336/2021 al Judecătoriei Vişeu de Sus. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2022, ora 11:00, pentru când reclamanta T******* S*** are termen în cunoştinţă prin reprezentantul său. Se va cita pârâtul Mihali Cristian cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, la termenul de judecată stabilit în cauză. Pune în vedere pârâtului M***** G****** să se prezinte la termenul de judecată stabilit în cauză, în vederea administrării probei cu interogatoriul. Pârâţii Mihali Gavrilă, M***** G******, Mihali Mărioara şi Mihali Viorica au termen în cunoştinţă prin reprezentantul lor. Se va cita pârâta M***** E****. Obiectivele la raportul de expertiză în specialitatea topografie urmează a se discuta după administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi după ataşarea dosarului nr. 746/336/2021 al Judecătoriei Vişeu de Sus. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6 aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 06.04.2022