Z********* C*****
InculpatStabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 09.03.2023. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 ianuarie 2023.
Incheiere de sedinta din 09.01.2023Având în vedere că potrivit procesului-verbal de repartizare ciclică întocmit în baza Deciziei nr. 19/2022 a Preşedintelui instanţei dosarul fost repartizat completului PCPJ4, s-a acordat termen pentru administrarea probatoriului de completul învestit cu soluţionarea cauzei prin repartizare ciclică, în scopul respectării principiului nemijlocirii administrării probelor de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei .
Incheiere de sedinta din 08.11.2022pentru a se reveni cu adresă la Judecătoria Botoşani în vederea comunicării referatului întocmit de Biroul ex.penale.
Incheiere de sedinta din 20.09.2022Pentru a se depune la dosar referat întocmit de Biroul Ex.Penale al Judecătoriei Botoşani cu privire la pedeapsa aplicată inc. prin S.P. nr. 170/2019 şi stadiul executării acesteia.
Incheiere de sedinta din 10.05.2022Faţă de men?iunile din fişa de cazier judiciar ataşată pentru acest termen, s-a dispus amânarea cauzei pentru ata?area copiei sentin?ei penale nr. 170/2019 pronunţată de Judecătoria Botoşani.
Incheiere de sedinta din 09.03.2022În vederea ataşării fişei de cazier judiciar privind pe inc.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022