C***** I**** G*******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod proc. penală, condamnă pe inculpata CHEBAC IONELA - GABRIELA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, prev. ?i ped. de art. 273 alin. (1) Cod penal, pedeapsa de 1500 (una mie cinci sute) lei amendă penală, reprezentând 150 de zile amendă, cu un cuantum de 10 lei/zi. Atrage atenţia inculpatei Chebac Ioana - Gabriela asupra dispoziţiilor art.63 Cod penal potrivit cărora, dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpată la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 13.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 103/2022 din 13.05.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod proc. penală, amână pronunţarea la data de 13.05.2022, după deliberare ?i redactarea hotărârii, prin punerea hotărârii la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod proc. penală. Pronunţată azi, 15.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2022În baza art. 391 alin.1 Cod procedură penală, pronunţarea va avea loc la data de 15.04.2022, după deliberare ?i redactarea hotărârii, prin punerea hotărârii la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod proc. penală. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022Pentru a da posibilitate inculpatei să depună înscrisuri în circumstanţiere s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.01.2022