D* C*** A********* S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB**** V****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta D* C*** A********* S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat BADEA VASILE. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2267,01 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 11.05.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 914 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 08.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3230/2022 din 08.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2022