S********* L**** D** Î********* M********
Apelant ReclamantS***** G********* "******** G**** B*** M***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul S.L.I. Maramureş, în numele membrilor de sindicat împotriva sentinţei civile nr. 859 din 16.09.2020 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 1698/100/2019, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul S.L.I. Maramureş în numele membrilor de sindicat în contradictoriu cu pârâta Ş.G. „O.G.„ Baia Mare şi în consecinţă obligă pârâta la calcularea şi plata diferenţei salariale reprezentând majorarea salariului de bază pentru predarea simultană în anul şcolar 2018- 2019, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la calcul şi plata dobânzii legale – daune interese sub forma dobânzii penalizatoare începând cu data scadenţei şi până la plata integrală a diferenţelor. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 09.06.2021. Cu opinia minoritară a doamnei judecător A.A.P., în sensul respingerii apelului declarat de reclamant, ca nefondat.
Hotarare 866/2021 din 09.06.2021Repune cauza pe rol şi acordă termen de judecată la data de 9 iunie 2021 ora 12:00 în vederea soluţionării cererii în complet de divergenţă.
Incheiere de sedinta din 19.05.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 19 mai 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2021