P** I***
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P.I., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P.I., cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1, Cod penal. În temeiul art. 67, alin.1, Cod Penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul prev. de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, şi anume: dreptul de a conduce orice vehicul, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. 3 Cod penal, dreptul prev. de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal şi anume: dreptul de a conduce orice vehicul. Constată că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal şi, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (4 luni), rezultând o pedeapsă rezultantă de 2 ani 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, alături de pedeapsa principală, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a dreptului prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal şi anume: dreptul de a conduce orice vehicul. În baza art. 45, alin. 5 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. 3 Cod penal, dreptul prev. de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal şi anume: dreptul de a conduce orice vehicul. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ?i stabile?te un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozi?iilor art. 92 C. pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Bistriţa Năsăud la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului să execute obliga?ia prevăzută de lit. b a acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?iile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei comunei Căianu Mic, jud. Bistriţa Năsăud sau Primăriei Chiuza, jud. Bistriţa Năsăud, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Proba?iune Bistriţa Năsăud. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 C. pen. În baza dispoziţiilor art. 399 al. 1 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, av. Bradea Teodora, pentru faza camerei preliminare, în cuantum de 627 lei, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.10.2021.
Hotarare 185/2021 din 11.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 11.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021