Dosar 16/62/2021 din 05.01.2021

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16/62/2021
Data dosar:
05.01.2021
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.03.2021 la ora 08:30

    Complet: MAS7
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia lipsei de obiect şi excepţia prematurităţii invocate de intimată prin întâmpinare. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C***** S****** în contradictoriu cu pârâta SC CARFIL SA, prin reprezentat legal. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 31.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 446/2021 din 31.03.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 10:00

    Complet: MAS7
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, în conformitate cu care va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 31.03.2021, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD