P***** G*******
PetentÎn temeiul art. 587 C. proc. pen. rap. la art. 59 C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Arad în privinţa deţinutului Pleşca Gheorghe, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad. În temeiul art. 587 alin. (2) C. proc. pen., situaţia persoanei condamnate va fi rediscutată după data de 26.02.2022 (după 4 luni). În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul par?ial al avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.10.2021.
Hotarare 2020/2021 din 26.10.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 26.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021