B***** V*****
ContestatorB****** T*****
ContestatorM****** E****
ContestatorÎn baza art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a, raportat la art. 204 Cod procedură penală, admite contestaţiile formulate de inculpaţii: 1) B***** V*****; 2) B****** T*****; 3) M****** E****, împotriva încheierii penale nr. 18 din data de 28 septembrie 2021, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ineu în dosarul nr. 1715/246/2021, pe care o desfiinţează şi soluţionând cauza: În baza art. 204 alin. 12, raportat la art. 237 alin. 1 Cod procedură penală, respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, şi dispune punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. În baza art. 204 alin. 12, raportat la art. 237 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a celor trei inculpaţi, cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data da 4 octombrie 2021, până la data de 2 decembrie 2021, inclusiv. În baza art. 215 alin. 1, 2 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii B***** V*****, B****** T***** şi Micoară Eugen trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; d) să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În baza art. 215 alin. 3,7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin sau dacă există suspiciunea rezonabilă că au săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lor, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Încredinţează supravegherea respectării măsurii controlului judiciar Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Arad. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 4 octombrie 2021.
Incheiere masuri preventive faza de UP 61/2021 din 04.10.2021