E******* S*
ReclamantV******** A*****
PârâtV******** A********
PârâtRespinge contestaţia formulată contestatoarea-pârâtă. Admite, în parte, cererea reconvenţională. Adaptează contractul de credit HL20884 din data de 31.03.2008, încheiat între părţi, în sensul că plata ratelor de credit care, conform graficului de rambursare, deveneau scadente începând cu data de 20.09.2021, se va face la cursul valutar leu - CHF de la data plăţii, dar fără a depăşi cu 52,6% cursul valutar de la data încheierii contractului de credit. Respinge, în rest, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională. Obligă contestatoarea pârâtă la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 4570 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile lucrătoare de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucure?ti. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 07.11.2022.
Hotarare 8019/2022 din 07.11.2022Amână pronunţarea la data de 07.11.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2022Amână pronunţarea la data de 31.10.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022La data de 08-09-2022 s-a admis declaraţia de abţinere formulată de preşedintele completului 32 Civil - Elena Alina Hlihor
Admite declaraţia de abţinere. Trimite dosarul spre repartizare aleatorie cu blocarea completului 32C. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 08.09.2022.
Incheiere abtinere din 08.09.2022Repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a punerii în discuţia contradictorie a părţilor a excepţiei netimbrării şi excepţiei inadmisibilităţii cererii reconvenţionale. Stabileşte termen în continuare 28.09.2022, orele 11:00, cu citarea părţilor în şedinţă publică. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.07.2022
Incheiere de sedinta din 12.07.2022Amână pronunţarea la data de 12.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2022Amână pronunţarea la data de 07.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2022Amână pronunţarea la data de 04.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2022Amână pronunţarea la data de 27.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2022