S***** M****
InculpatM**** C****** A*****
InculpatÎn baza art. 348 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul SM, pe care o menţine, urmând a fi verificată până la data de 12.10.2021. În baza art. 242 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 211 şi urm. C.pr.pen., înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul MCA, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen., impune inculpatului MCA respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii preventive: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a Judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; e) să comunice periodic, o dată la 30 de zile, informaţii relevanţe despre mijloacele de existenţă (venituri, loc de muncă etc.). În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsurile dispuse se comunică organului desemnat cu supravegherea. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în camera de consiliu azi, 13.09.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 13.09.2021Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 13.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2021