Ş***** D*****
ReclamantŞ***** M*****
PârâtŞ***** D***** p*** p********* D*** F******
ReclamantÎn temeiul disp. art. 242 alin. (1) C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei privind pe reclamantul Ş***** D*****, şi pe pârâta ?erban Mariea, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina sa prin încheierea din data de 16.11.2021, respectiv de a efectua, în calitate de promitent-cumpărător, în numele pârâtei (promitentă-vânzătoare) demersurile necesare privind respectarea dreptului de preempţiune, în raport de disp. art. 4 din Legea 17/2014 cu privire la suprafaţa de 800 mp. teren vie, situat în extravilanul oraşului Panciu. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.12.2022.
Incheiere suspendare din 13.12.2022Termen acordat pentru a se efectua demersuri în vederea finalizarii de către reclamant a procedurii dreptului de preempţiune potrivit Legii speciale.
Incheiere de sedinta din 08.11.2022Termen acordat pentru a se efectua demersuri în vederea finalizarii de către reclamant a procedurii dreptului de preempţiune potrivit Legii speciale.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022Termen acordat pentru a se efectua demersuri în vederea finalizarii de către reclamant a procedurii dreptului de preempţiune potrivit Legii speciale.
Incheiere de sedintaTermen acordat pentru a se efectua demersuri în vederea finalizarii de către reclamant a procedurii dreptului de preempţiune potrivit Legii speciale.
Incheiere de sedinta din 19.04.2022Repune cauza pe rol, constatând că prin încheierea din data de 16.11.2021, a fost autorizat reclamantul (promitent-cumpărător) să efectueze în numele pârâtei (promitentă-vânzătoare) demersurile necesare privind respectarea dreptului de preempţiune, în raport de disp. art. 4 din Legea 17/2014 cu privire la suprafaţa de 800 mp. teren vie, situat în extravilanul oraşului Panciu, cartier Crucea de Jos, pct. Viile lui Şerban, cu vecinii: Drăgan Sorin, alee, Şerban Vasile, alee. Acordă termen de judecată la data de 19.04.2022, ora 13:00, pentru când urmează a fi citate păr?ile, cu men?iunea că prezenta cauză a fost repusă pe rol, pentru a da posibilitatea reclamantei ca, în baza disp. art.3, 4, 5 din Lg.17/2014 şi în baza Deciziei nr.24/2016 a Înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie, să efectueze în numele pârâtei (promitentă-vânzătoare) demersurile necesare privind respectarea dreptului de preempţiune cu privire la suprafaţa de 800 mp. teren vie, situat în extravilanul oraşului Panciu, cartier Crucea de Jos, pct. Viile lui Şerban, cu vecinii: Drăgan Sorin, alee, Şerban Vasile, alee. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.02.2022.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022Termen acordat în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 16.11.2021