V***** M****
ReclamantU******* A************ T********** M********* F******
PârâtAmână judecarea cauzei la 09.03.2023 pentru când pune în vedere pârâtei prin reprezentant să formuleze în scris cererea de suspendare si să o motiveze în drept, cu considerentele pentru care apreciază ca de soluţionarea cauzei de faţă atârnă modul de soluţionare al cauzei 6396/231/2021, cerere care ulterior urmează a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor. Reclamantului va lua cunoştionţă de înscrisurile depuse anterior acestui termen, de către pârâtă. Prorogă pronunţarea pe cererea de suspendare formulată la acest termen de reprezentantul pârâtei, ulterior, după ce aceasta va fi formulată în scris, si motivată în drept, cu considerentele pentru care apreciază ca de soluţionarea cauzei de faţă atârnă modul de soluţionare al cauzei 6396/231/2021, cerere care ulterior urmează a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor.
Incheiere de sedinta din 12.01.2023