Dosar 17395/1748/2019 din 13.10.2021

fond funciar tr. 13.11.2021


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17395/1748/2019
Data dosar:
13.10.2021
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar tr. 13.11.2021
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.01.2023 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Schimbat în parte

    Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că obligă pârâtele sa îndeplinească demersurile legale, în limitele competentelor fiecăreia, în vederea înaintării documentaţiei necesare pentru acordarea de despăgubiri intimaţilor pentru terenul în suprafaţa de 4000 mp la restituirea căruia aceştia erau îndreptăţiţi. Definitiva. Pronunţată astăzi 19.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 315/2023 din 19.01.2023
  • Sedinta din data de 05.01.2023 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 19.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.01.2023
  • Sedinta din data de 21.12.2022 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 05.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2022
  • Sedinta din data de 12.12.2022 la ora 11:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedintă publică azi, 12.12.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2022
  • Sedinta din data de 12.09.2022 la ora 13:00

    Complet: 4 A
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 12.09.2022
  • Sedinta din data de 10.08.2022 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 12.09.2022,ora 13.00, cu citarea părţilor. Apelanta şi pârâta vor fi citate cu menţiunea depunerii dosarului înregistrat sub nr. constituit urmare a cererii formulate de Rădoi Vasile, autorul intimatului, inclusiv corespondenţa purtată cu intimatul şi procesul verbal nr. 986/SCFF/18.01.2011 precum şi precizări cu privire la stadiul soluţionării cererii şi demersurile întreprinse. Pronunţată azi, 10.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 10.08.2022
  • Sedinta din data de 27.07.2022 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 10.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.07.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.07.2022
  • Sedinta din data de 21.07.2022 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 27.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.07.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.07.2022
  • Sedinta din data de 07.07.2022 la ora 9:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 21.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.07.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2022
  • Sedinta din data de 09.05.2022 la ora 9:00

    Complet: 4 A
  • Amână cauza

    în vederea transmiterii de către judecătorie a dovezilor de comunicare ale sentin?ei civile apelate.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD