I** S*****
InculpatS**** E***
Parte vătămată persoană vătămatăÎn temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală rap. la art.233 cod penal ,cu aplicarea art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul I** S***** , fiul lui Dumitru si Rada, născut la data de 12.09.1979, în ora? Pogoanele, jud.Buzău cu domiciliul în com.Padina, sat Padina, str.Olari, nr.106, jude? Buzău, cu antecedente penale,la pedeapsa de 3 ani închisoare,în regim de detenţie ,pentru săvârşirea ,în data de 03.10.2021, a infracţiunii de tâlhărie,fapta prev. de art.233 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 şi 2 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice si dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.c) Cod penal,respectiv după executarea pedepsei închisorii,după graţierea totală sau a restului de pedeapsă,după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul prevederilor art.54 rap.la art.65 alin.1 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit. a , b cod penal,ca pedeapsă accesorie,în condiţiile art.65 alin.3 cod penal, respectiv de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul prevederilor art.399 alin.1 cod proc.penală,menţine arestarea preventivă a inculpatului şi în temeiul prevederilor art.72 alin.1 cod penal,compută durata măsurilor preventive privative de libertate şi scade, la zi, din durata pedepsei, perioada reţinerii şi arestării preventive , începând cu data de 03.10.2021. Hotărârea este executorie în ceea ce priveşte măsura preventivă,conform prevederilor art.399 alin.4 cod proc.penală. Admite ca întemeiată cererea de despăgubiri civile şi în temeiul prevederilor art.397 alin.1 , art.19 alin.1,art.21 şi art.25 cod proc.penală,cu aplicarea prevederilor art.1349 alin.1,1357,1381,1385, 1391 alin.1 cod civil,obligă inculpatul la plata către partea civilă S**** E***, a sumei de 2.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. În temeiul prevederilor art.7 alin.1 rap.la art.3 şi la pct.12 şi 22 din anexa la Legea nr.76/2008,la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe,dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul prevederilor art.5 alin.5 din lege,informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Măsura se comunică Inspectoratului General al Poliţiei Române,conform prevederilor art.9 din lege. În temeiul prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul prevederilor art.275 alin.6 cod proc.penală, onorariul apărătorului din oficiu,respectiv suma de 868 de lei,conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.133/06.01.2022 se achită din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Buzău-avocat Peltea Gabriela. Cu drept de apel pentru procuror , inculpat şi părţile civile, în termen de 10 zile de la data comunicării copiei hotararii,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi, 27.01.2022 .
Hotarare 6/2022 din 27.01.2022Stabileste data de 27.01.2022,ora 14.00, in vederea deliberarării şi pronunţarii hotararii in cauza de mai sus. Pronunţată astăzi,19.01.2022,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2022AMANA CAUZA FATĂ DE LIPSA DE PROCEDURĂ CU PERSOANA VĂTĂMATĂ
Incheiere de sedinta din 13.12.2021