R****** S*
ReclamantA**** L******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS&RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta A**** L******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 622,10 lei, contravaloare servicii neachitate; suma de 2190,73 lei, contravaloare clauză penală echipamente (contravaloarea echipamentelor predate în custodie şi nerestituite şi diferenţa de preţ a celor două telefoane mobile); suma de 298,16 lei, contravaloare „justă depăgubire” (contravaloarea beneficiilor oferite: taxe operaţionale şi reduceri), precum şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la scadenţa fiecărei facturi şi până la plata acestora. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 25.11.2021.
Hotarare 12449/2021 din 25.11.2021Amână pronunţarea la data de 25.11.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021