I***** M**** D******
ContestatorC*** J******** D* P***** I****
IntimatAdmite cererea. Anulează Decizia nr.179646/10.06.2021. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv, începând cu data de 31.03.2021, cu luarea în considerare a veniturilor brute realizate în perioada 15.01.1995-01.04.2001 atestate de adeverinţa nr. 4362/11.03.2021, în locul celor deja valorificate, precum şi a veniturilor suplimentare reprezentând spor ore suplimentare şi prime/beneficii indicate în adeverinţa nr. 28890/17.10.2019. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată de la data încetării calităţii de asigurat şi până la emiterea deciziei de revizuire. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.01.2022.
Hotarare 5/2022 din 05.01.2022