G**** A******** L***** c* d********* a***
ReclamantV****** G*******
PârâtV****** G******* F*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul G.A.L. în contradictoriu cu pârâţii V.G. şi V.G.F. şi, în consecinţă. Constată nulitatea absolută parţială a Certificatului de moştenitor nr. 41/29.04.2021 emis de BIN G.I., în ceea ce priveşte succesiunea defunctului V.G., respectiv că defunctul V.G. este identic cu V.G. decedat la data de 06 februarie 1992 în comuna Tinca şi că moştenitorul acestuia este pârâtul V.G.. Constată nulitatea absolută parţială a Contractului de donaţie imobiliară autentificat sub nr. 260/29.04.2021 al BIN G.I., în ceea ce priveşte punctul 5, respectiv donarea de către pârâtul V.G. pârâtului V.G.F. a unui număr total de 4.920/1.666.826 cote părţi composesiune din patrimoniul Asociaţiei de Păşunat „Lunca Gurbediului”. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel care se depune la Judecătoria Salonta, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotarare 214/2022 din 13.04.2022In vederea deliberarii, amana pronuntarea solutiei pentru data de 13.04.2022, ora 14:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022În vederea deliberării amână pronunţarea solu?iei pentru data de 06.04.2022, ora 14:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2022În vederea deliberării amână pronunţarea solu?iei pentru data de 30.03.2022, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022Pentru a se emite adresă către BNP Giurgincă Ion.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022În baza art.400 CPC repune cauza pe rol pentru noi lămuuri a cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.01.2022În vederea deliberării amânarea pronunţarea soluţiei pentru data de 26.01.2022, ora 14:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.01.2022În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 19.01.2022, ora 14:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.01.2022În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 12.01.2022, ora 14:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.01.2022În vederea deliberării amână pronun?area soluţiei pentru data de 05.01.2022, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.12.2021Admite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul G.A.L. şi, în consecinţă: Eşalonează plata taxei de timbru în cuantum de 1.956 lei, în 10 rate lunare a câte 195,6 lei fiecare, care se vor achita până la data de 30 a fiecărei luni. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru. Cu drept de a formula cerere de reexaminare care se depune la Judecătoria Salonta în termen de 5 zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021În vederea deliberării amână pronun?area solu?iei pentru data d 15.09.2021, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2021