C***** I** S*
CreditorK********* A*** S******
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 448/2021 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare CREDEX IFN S.A., împotriva debitorului K.A.S., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. CRDX20201030312 din data de 17.09.2020 încheiat între CREDEX I.F.N. S.A., pe de o parte şi K.A.S., pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 2949,60 lei, reprezentând plată a debitului restant, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale; la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 14.07.2021.
Incheiere de executare silita 576/2021 din 14.07.2021