S********* Î************* P************* "******** N****** B****
Reprezentant legalV***** R***** R*****
ReclamantS******** T******* O****** "******** E********* B****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să calculeze şi să achite membrei de sindicat V***** R***** R***** diferenţele de drepturi salariale decurgând din aplicarea unui procent de 25 % corespunzător gradaţiei de merit (art. 5 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017), conform situaţiei personale de încadrare, la salariul de bază majorat (obţinut prin aplicarea art. 38 alin. 3 lit. a şi d precum şi prin aplicarea art. 38 alin. 4 ind.1 din Legea 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare), începând cu data de 01.09.2019 şi până la 01.06.2021, drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău. Pronunţată astăzi, 28.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1824/2021 din 28.12.2021Amana pronuntarea la data de 28.12.2021. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 17.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2021Amână pronun?area la data de 17.12.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 08.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021