U****** J******** A S*********** L***** D** Î********* B************** P***** B**** C***********
ReclamantŞ***** G********* N** 1 B*******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtei şi în consecinţă:- obligă pârâta să acorde membrului de sindicat majorarea de 10% pentru îndeplinirea activităţii de diriginte în raport de salariul de bază în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2019 şi până la data de 31 mai 2021; - obligă pârâta să plătească acestuia diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective.Respinge ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei pentru perioada 1 septembrie 2018 - 31 decembrie 2018, respectiv pentru perioada 1 iunie 2021 – 31 august 2021 (sfârşitul anului şcolar 2020 - 2021).Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 2 decembre 2021.
Hotarare 872/2021 din 02.12.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 2 decembrie 2021, ora 12:00, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2021