A**** M*****
InculpatÎn baza art. 335 alin 1 Cpen, cu aplicarea art. 396 alin 10 Cp.p, condamnă pe inculpatul A. M., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea a unui vehicul fără permis de conducere, la o pedeapsă de : - 9 (nouă) luni închisoare În baza art. 91 Cpen, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere, în privinţa inculpatului, de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cpen. În baza art. 93 alin 1 Cpen, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin 2 lit b Cpen, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin 3 Cpen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Marghita sau Primăriei Aleşd pe o perioadă de 100 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin 4 Cpen, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cpen. În baza art. 274 C.p.p, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.05.2022.
Hotarare 59/2022 din 12.05.2022În vederea deliberării amână pronun?area hotărârii pentru data de 12.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2022Fata de lipsa inculpatului, amana judecarea cauzei pentru data de 12.04.2022.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022Fata de lipsa inculpatului, amana judecarea cauzei pentru data de 01.02.2022.
Incheiere de sedinta din 16.11.2021