C********* A****
ReclamantC********* F******
ReclamantC********* R***** C*****
ReclamantC******** A*******
PârâtC******** V*******
PârâtPune în vedere chemaţilor în garanţie M S şi M M, prin apărător, să facă dovada decesului chematei în garanţie N M şi să indice moştenitorii acesteia în vederea introducerii în cauză. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 24.03.2023, ora 11:00, completul C5-6, vineri, sala 1. Se reia procedura de citare cu pârâta N G, celelalte părţi având termen în cuno?tin?ă, potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2023
Incheiere de sedinta din 13.01.2023Ia act de faptul că s-a achitat provizoriu de către chemaţii în garanţie M S şi M M taxa de timbru în cuantum de 20 lei aferentă cererii de chemare în garanţie a numitei N M. Ia act de domiciliul actual al chemaţilor în garanţie M S şi M M (f.115-116), urmând a se face modificările necesare şi în Ecris pentru viitoarele actele de procedură. Pune în vedere reclamanţilor să evalueze suprafaţa de 417 mp revendicată, să precizeze unde este situată, care sunt vecinătăţile acestei suprafeţe, să depună extras de carte funciară eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară, în situaţia în care există, iar în cazul în care nu este înscris în cartea funciară, să depună un certificat emis de acelaşi birou, care atestă că imobilul teren nu este înscris în cartea funciară, sub sancţiunea prev.de lege. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 13.01.2023, ora 11:00, completul C5-6, vineri, sala 1. Se reia procedura de citare cu pârâtele N G şi R G L, celelalte părţi având termen în cuno?tin?ă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2022
Incheiere de sedinta din 21.10.2022Pune în vedere apărătorului chemaţilor în garanţie Mirea Stelian şi Mirea Magdalena să achite provizoriu taxa de timbru în cuantum de 20 lei aferentă cererii de chemare în garanţie a numitei Nanciu Maria. Se comunică cererea de chemare în garanţie formulată de către chemaţii în garanţie Mirea Stelian şi Mirea Magdalena, către Nanciu Maria, cu copie a acesteia şi a înscrisurilor aferente. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 21.10.2022, ora 11:00, completul C5-6, vineri, sala 1, când va fi pusă în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie în raport de dispoziţiile art. 74 C.pr.civ. Se reia procedura de citare cu pârâtele Nanciu Georgeta şi Radu Georgeta Lavinia, celelalte părţi având termen în cuno?tin?ă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 03.06.2022Conceptarea în cauză a pârâtului Călinescu Aurelian Adrian, aşa cum este corect, şi se va modifica citativul în acest sens. Pune în vedere apărătorului pârâţilor să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie în acelaşi cuantum în care a fost timbrată cererea de chemare în judecată respectiv în sumă de 290 lei. Se comunică cererea de chemare în garanţie către persoanele chemate în garanţie, şi copie a înscrisurilor aferente. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 03.06.2022, ora 11:00, completul C5-6, sala 1, când va fi pusă în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie în raport de dispoziţiile art. 74 C.pr.civ. Se citează pârâta Nanciu Georgeta şi Radu Georgeta Lavinia, celelalte părţi având termen în cuno?tin?ă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.03.2022