T** L** S****** C******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtV***** F*****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta T** L** S****** C******** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat V***** F*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16922,65 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 12.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 28413,4 lei de la data de 27.12.2020 până la data de 11.10.2021 . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6493 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 02.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 17154/2021 din 02.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.12.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021