R******* M**** M*******
ReclamantA******** D* P********** B*** 2*
PârâtRespinge ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune. Admite în parte acţiunea civilă. Obligă pârâta să comunice către reclamantă copie de pe contractul privind administrarea condominiului, hotărârea adunării generale a asociaţiei în baza căreia s-a decis administrarea condominiului de către firma cu care s-a încheiat contractul de administrare, toate listele de întreţinere întocmite începând cu luna ianuarie 2007 şi până în luna aprilie 2021 ( cu excepţia anilor 2018, 2019, 2020, 2021) , toate documentele justificative care au stat la baza întocmirii tuturor listelor de întreţinere întocmite între ianuarie 2007 - aprilie 2021, reclamanta suportând costul de multiplicare al acestora conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 196/2018. Respinge în rest acţiunea civilă cu privire la înscrisurile aflate la dosarul cauzei de la fila 69-120, ca rămasă fără obiect. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată, astăzi, data de 26.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 7614/2022 din 26.10.2022Amână pronunţarea la data de 26.10.2022 . Pronunţată, astăzi, data de 12.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2022Amână pronunţarea la data de 12.10.2022. Pronunţată, astăzi, data de 28.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022Pentru a se depune relatiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 15.06.2022Pentru a se depune relatiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 18.05.2022Pentru a se depune relatiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 04.05.2022