I******** S** P*** A************ J******* C*** F****** B******** S***
IntimatN** C**** T**** S**
ApelantRespinge apelul, ca nefondat. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, respectiv Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 19.12.2022.
Hotarare 1571/2022 din 19.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 19.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2022Termen pentru a se depune facturile fiscale ce fac obiectul cauzei si documentele care au stat la baza emiterii acestora
Incheiere de sedinta din 19.09.2022Înch. 31.03.2022 În baza art. 400 C.proc.civ., repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului, respectiv administrarea probei cu expertiza contabilă. Înaintează dosarul preşedintelui secţiei, în vederea repartizării acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.03.2022.
Incheiere de sedinta din 31.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 03.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2022