B** A********** R*** C******
PetentS**** I***
CreditorC***** D*****
DebitorC***** L*****
DebitorS**** A**
CreditorAdmite în parte cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC AMISCULESEI RADU CĂTĂLIN. Încuviinţează urmărirea silită mobiliară la cererea creditorilor S**** I*** şi S**** A**, asupra împotriva debitorilor CRI?AN DANIEL ?i CRIŞAN LENUŢA, în vederea executării silite a creanţei în valoare de 5475 lei reprezentând cheltuieli de judecată, izvorând din titlul executoriu Decizia civilă nr. 564 din data de 10.06.2021 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 3443/337/2018, la care se adaugă cheltuieli de executare silită ocazionate cu efectuarea executării. Autorizează creditorii S**** I*** şi S**** A** să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu menţionat prin urmărire silită mobiliară. Definitivă cu privire la încuviinţarea executării mobiliare şi cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare cu privire la respingerea încuviinţării executării imobiliare. Pronunţată azi, 01.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu972/2021 din 01.09.2021