U** C***** O****** D* C***
ReclamantZ****** F******
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Obârşia de Câmp în contradictoriu cu pârâta Zgîrcea Florica, având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii”. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale, în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PMHY nr. 0017903 din 21.03.2018 încheiat de IPJ Mehedinţi cu sancţiunea obligării pârâtei la 30 ore muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Obârşia de Câmp, jud. Mehedinţi, în domeniul serviciilor publice prevăzute de art. 2 din OG nr. 55/2002. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la sediul Judecătoriei Vânju Mare. Pronunţată astăzi, 28.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 890/2021 din 28.10.2021