B**** A****** R******
InculpatD***** A****** E***
Parte civilăÎn temeiul art.233 şi art.234, alin.1, lit.a din Codul penal, cu aplicarea art.41, alin.1 raportat la art.43, alin.5 din Codul penal ?i cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, instan?a va condamna pe inculpatul BAR la pedeapsa de 4 ani închisoare şi aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În temeiul articolului 65, alin.1, raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege. În temeiul articolului 399, alin.1 din Codul de procedură penală, menţine măsura arestării inculpatului. În temeiul articolului 72 din Codul penal scade din durata pedepsei închisorii aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive, începând din data de 04.09.2021 până la zi. În temeiul articolelor 25, alin.1 şi 397, alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la articolul 1349 şi 1357 din Codul civil, admite acţiunea civilă formulată în procesul penal de persoana vătămată DAE şi obligă pe inculpat să plătească cu titlul de despăgubiri civile, în favoarea acestei părţi civile, suma de 800 lei, reprezentând daune materiale. În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală, suma de 940 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Ghineţ Ioana se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj. În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală, suma de 1495 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Huditeanu Isabela Stefania se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2022.
Hotarare 221/2022 din 17.02.2022Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2022Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.12.2021