Dosar 17846/245/2021 din 15.07.2021

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17846/245/2021
Data dosar:
15.07.2021
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
NCPP Sectia Penala
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2022 la ora 08:30

    Complet: P 03 NCPP - amânări
  • Condamnare

    În baza dispoziţiilor art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Merlă Gabriel-Marian, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 2 (două) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din data de 30.07.2020). În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal rap. la art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 Cod penal. În baza disp. art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani pentru inculpatul Merlă Gabriel-Marian, conform disp. art. 92 alin. (1) Cod penal. În baza disp. art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă pe inculpatul Merlă Gabriel-Marian ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului Merlă Gabriel-Marian să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Merlă Gabriel-Marian va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Exploatare Patrimoniu Iaşi, jud. Iaşi sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi, jud. Iaşi, pe o perioadă de 70 de zile. În baza disp. art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală şi art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că persoana vătămată Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din mun. Iaşi, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat integral în cursul urmăririi penale. În baza art. 112 alin. (1) lit. e) Cod penal, confiscă de la inculpatul Merlă Gabriel-Marian suma de 100 lei, reprezentând suma de bani dobândită prin săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din data de 30.07.2020), sumă ce nu serveşte la despăgubirea persoanei vătămate. În baza disp. art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Merlă Gabriel-Marian la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 13.01.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 90/2022 din 13.01.2022
  • Sedinta din data de 14.12.2021 la ora 08:30

    Complet: P 03 NCPP - amânări
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.01.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2021
  • Sedinta din data de 07.12.2021 la ora 09:30

    Complet: P 03 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen de pronunţare la data de 14.12.2021, prin punerea soluţiie la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD