A****** G*******
InculpatA***** C*******
Parte vătămatăA***** V*******
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin.1,2 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul A****** G*******, recidivist, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui, la următoarele pedepse: - 15 (cincisprezece) ani închisoare şi 5 ( cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,h,n,o Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei Apostu Jeni ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde membri de familie ai victimei Apostu Jeni desfăşoară activităţi sociale) pentru comiterea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1, 43 alin.5 Cod penal , art.396 alin.10 Cod pr.pen., art. 79 alin. 3 Cod penal. În baza art.65 Cod penal, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii, interzice inculpatului Apostiol Gheorghe, drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,h,n,o Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei Apostu Jeni ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde membri de familie ai victimei Apostu Jeni desfăşoară activităţi sociale) - 6 (şase) ani închisoare şi 3 ( trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,h,n,o Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei Apostu Jeni ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde membri de familie ai victimei Apostu Jeni desfăşoară activităţi sociale) pentru comiterea infracţiunii de viol, prev. de art. 218 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1, 43 alin.5 Cod penal , art.396 alin.10 Cod pr.pen., art. 79 alin. 3 Cod penal. În baza art.65 Cod penal, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii, interzice inculpatului A****** G******* drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,h,n,o Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei Apostu Jeni ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde membri de familie ai victimei Apostu Jeni desfăşoară activităţi sociale). În baza art.65 Cod penal, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii, interzice inculpatului, drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,h,n,o Cod penal ((respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei Apostu Jeni ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde membri de familie ai victimei Apostu Jeni desfăşoară activităţi sociale). În baza art.38 alin.1, art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă ) inculpatul A****** G******* urmând să execute pedeapsa finală de 17 (şaptesprezece ani închisoare, în regim privativ de libertate. În baza art. 45 alin. 3 lit.a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,h,n,o Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei Apostu Jeni ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde membri de familie ai victimei Apostu Jeni desfăşoară activităţi sociale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5, 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,h,n,o Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei Apostu Jeni ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde membri de familie ai victimei Apostu Jeni desfăşoară activităţi sociale) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 Cod penal. În baza art.404 alin.4 lit. b raportat la art.399 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia şi menţine măsura arestării preventive, dispusă prin Încheierea nr. încheierea nr. 17/DLF, din data de 12.04.2021, dată în dosarul cu nr. 697/89/2021, Tribunalul Vaslui, faţă de inculpatul A****** G*******. În baza art. 404 alin. (4) lit.a) C. proc. pen. rap. la art. 72 al.1 Cod penal deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata re?inerii ?i arestării preventive de la data de 11.04.2021 la zi. În baza art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal, confiscă de la inculpatul A****** G******* o secure- corp delict - ambalată în coletul de hârtie cu nr. 1, resigilat cu de către experţii din cadrul I.M.L. - Laboratorul de Genetică Medico-Legală, depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui şi înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui la pozi?ia nr. 59/2021. Dispune ataşarea la dosar la rămânerea definitivă a hotărârii, în vederea conservării, a următoarelor mijloace de probă: - 1 DVD, cu numărul 60374/19.04.2021, ce conţine fotografii judiciare şi video-filmările efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului; - 1 DVD, cu numărul 60376/21.04.2021, ce conţine fotografii judiciare şi video-filmările efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului; - 1 DVD, cu numărul 60375/19.04.2021, ce conţine fotografii judiciare efectuate cu ocazia autopsiei; - un şerveţel cu pete de culoare brun roşcat, găsit pe drumul sătesc din faţa locuinţei, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 1, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un tampon de exsudat faringian cu probe de contact de pe mânerul interior al uşii de acces în locuinţă, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 2, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un fragment de hârtie găsit pe spatele cadavrului, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 3, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - o cutie de chibrituri găsită lângă restul de ţigară, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 5, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un tampon de exsudat faringian cu probe de contact de pe soba din locuinţă, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 6, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un batic cu pete de culoare brun roşcat, găsit pe pat, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 7, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un lemn cu pete de culoare brun-roşcat găsit în spatele cadavrului, în apropierea picioarelor, ambalat în coletul de hârtie cu nr. 8, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - două perechi de pantaloni şi o fustă găsite în apropierea picioarelor cadavrului, în poziţia pe dos, ambalat în coletul de hârtie cu nr. 9, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un fragment osos găsit pe pat, lângă cadavrul, marcat cu nr. 4, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 10, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un fragment osos găsit pe pat, lângă cadavrul, marcat cu nr. 5, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 11, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - două baticuri cu pete de culoare brun-roşcat, găsite în apropierea capului cadavrului, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 12, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - două tampoane de exsudat faringian cu probe de contact de pe exteriorul mâinilor şi din zona încheieturilor acestora, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 15, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un tampon de exsudat faringian cu probe de contact de pe gâtul cadavrului, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 16, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - o lanternă găsită în mâinile cadavrului, ambalată în plicul de hârtie cu nr. 17, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - o componentă de lanternă găsită într-o găleată, lângă peretele vestic al camerei, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 18, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - o componentă de pe lanternă găsită pe sol, lângă cadavru, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 19, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - fire de păr ridicate de pe tăişul securii, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 2, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un dilatator, ambalat în plic de hârtie, desigilat de către experţii din cadrul I.M.L. - Laboratorul de Genetică Medico-Legală; - 2 tampoane perivaginal uscat, ambalat în plic de hârtie, desigilat de către experţii din cadrul I.M.L. - Laboratorul de Genetică Medico-Legală; - 5 tampoane cu secreţie vaginală, ambalate în plic de hârtie, desigilat de către experţii din cadrul I.M.L. - Laboratorul de Genetică Medico-Legală; - o căciulă neagră, găsită în rucsacul „Coca Cola”, ambalată în plicul de hârtie cu nr. 18, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un rucsac de culoare roşie, cu inscripţia „Coca Cola” şi o sticlă cu lichid roşiatic, găsite în apropierea locuinţei victimei, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 2, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - 4 exudate cu probe subunghiale şi de contact ridicate de pe mâinile numitului A****** G******* (fratele victimei), ambalate în plicul de hârtie cu nr. 3, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - fragment osos, găsit pe patul din camera locuinţei victimei, numerotat cu jetonul nr. 2, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 4, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - fragment osos, găsit pe patul din camera locuinţei victimei, numerotat cu jetonul nr. 1, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 5, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un exsudat cu probe de contact ridicate de pe scaunul din locuinţa victimei, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 6, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un exsudat faringian cu substanţă brun-roşcat, ridicată de pe tavanul locuinţei victimei, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 7, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - două pungi, doi saci şi o bluză cu pete de culoare brun roşcat, găsite pe patul locuinţei numitei Apostu Jeni, ambalate în # coletul de hârtie cu nr. 8, sigilat cu autocolant „Poliţia Română” conţinând ; - telefon mobil marca Nokia, găsit pe patul din locuinţa numitei Apostu Jeni, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 9, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - fragmente osoase găsite pe patul din locuinţa numitei Apostu Jeni, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 10, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - îmbrăcămintea victimei Apostu Jeni, ambalată în coletul de hârtie cu nr. 1, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - două tampoane de exudat faringian cu probe de contact din palmă şi subunghial de la mâna stângă a victimei, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 2, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - două tampoane de exsudat faringian cu probe de contact din palmă şi subunghial de la mâna dreaptă a victimei, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 3, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - un nasture tip capsă găsit în îmbrăcămintea cadavrului, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 4, sigilat cu autocolant „Poliţia Română"; - două exudate cu probe biologice recoltate de la numitul A****** G*******, fratele victimei Apostu Jeni, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 1 sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - exudate cu probe de contact de pe mâinile numitului A****** G******* şi exsudate de depozit subunghial de la numitul A****** G*******, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 1, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - obiecte de îmbrăcăminte ridicate de la inculpat (pantaloni, bluză, fes), ambalate în plicul de hârtie cu nr. 1, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - cizme şi şlapi ridicate de la inculpat, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 2, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - telefon mobil găsit în hainele ridicate de la inculpat, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 3 , sigilat cu autocolant „Poliţia Română”; - ţigări şi resturi de ţigări ridicate de la inculpatul A****** G*******, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 4, sigilat cu autocolant „Poliţia Română”, înregistrat în Registrul de mijloace de probă la poziţia nr. 53/2021 a Tribunalului Vaslui. În temeiul prevederilor art. 7 alin.1 din Legea 76/2008, raportat la art.3,4,5 şi 9 din aceeaşi lege, după rămânerea definitivă a prezentei hotărârii dispune prelevarea de la inculpatul A****** G******* de probe biologice în vederea introducerii datelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca în baza art. 5 alin. 5 din aceeaşi lege să fie informat inculpatul că probele biologice vor fi utilizate pentru stocarea profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 19 şi art.23 alin.3 Cod procedură penală raportat la art. 397 Cod de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A***** C*******, domiciliat în sat Rediu, com. Hoceni, jud. Vaslui şi obligă pe inculpatul A****** G******* să achite părţii civile suma de 5.380 lei daune materiale constând în cheltuieli de înmormântare şi praznicele ulterioare şi suma de 5.000 lei daune morale şi respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate. Ia act că numitul A***** V*******, fratele victimei, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Conform art. 272 alin. 1 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul A****** G******* la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat efectuate în cursul urmăririi penale şi a judecă?ii ( din care suma de 7723 lei reprezintă contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cauză). Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, suma de 1254 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu la cameră preliminară şi judecată, av. Zamfir Anca - delegaţii nr. 655/2021 şi nr. 779/2021, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.12.2021.
Hotarare 139/2021 din 16.12.2021Stabileşte pronunţarea în cauză la 16.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2021