C******* M***** M****
Apelant InculpatV********* Ş***** G*******
Apelant InculpatC********* A*******
Intimat Parte vătămatăTermenul a fost preschimbat la data de 19.02.2021
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C******* M***** M**** şi V********* Ş***** G******* împotriva sentinţei penale nr. 1/13.01.2021, pronunţată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. 1790/237/2020. În temeiul art. 422 Cod procedură penală coroborat cu art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce, în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului C******* M***** M****, durata arestării preventive a acestuia, de la data de 13.01.2021 la zi. În temeiul art. 422 Cod procedură penală coroborat cu art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce, în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului V********* Ş***** G*******, durata arestării preventive a acestuia, de la data de 13.01.2021 la zi. Obligă pe fiecare dintre inculpaţii apelanţi la plata către stat a sumei de câte 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Suma de 1.736 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru cei 2 inculpaţi (câte 868 lei) rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.03.2021.
Hotarare 229/2021 din 04.03.2021Amână pronunţarea la data de 04.03.2021. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2021