Dosar 1793/102/2021 din 26.07.2021

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1793/102/2021
Data dosar:
26.07.2021
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M. W. (cu C.N.P. şi cu domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. Mureş (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 352228/17.05.2021 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantului o nouă decizie de pensie, cu luarea în considerare a datelor cuprinse în adeverinţa nr. 159/19.01.2021. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 15 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1677/2021 din 15.12.2021
  • Sedinta din data de 02.12.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 15 decembrie 2021, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2021 la ora 12:30

    Complet: CFma10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 02 decembrie 2021, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea obţinerii relaţiilor solicitate.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2021
  • Sedinta din data de 23.09.2021 la ora 12:30

    Complet: CFma10
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea administrării probelor încuviinţate.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD