A******** P*** P****
InculpatB** R****** N****
Parte vătămatăB** R****** N****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Apostoaiei Paul Petru, cu antecedente penale la pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protec?ie, în formă continuată, faptă prev. de art. 47 alin. 1 rap. la art. 38 alin. 1 lit. e ?i h ?i alin. 4 din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. Constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1438/2021 a Judecătoriei Oradea, definitivă la data de 04.01.2022 şi sentinţa penală nr. 547/2022 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 319/A/2022 a Curţii de Apel Oradea. În baza art. 89 alin.(1) Cod penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1438/07.12.2021 pronunţată în dosarul nr. 8424/271/2021 al Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la data de 04.01.2022 şi aplicarea acesteia. Descontopeşte pedeapsa de 1 an, 11 luni şi 10 zile închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 547/2022 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 319/A/2022 a Curţii de Apel Oradea în pedepse componente de 6 luni închisoare, 10 luni, 4 luni, 1 an, 1 an şi 2 luni închisoare şi înlătură sporul de 11 luni şi 10 zile. În temeiul art. 40 alin 3 Cod penal raportat la art. 39 alin 1 lit b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse(1 an, 3 luni şi 10 zile)urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani, 3 luni şi 10 zile în regim de detenţie. În baza art. 72 alin. (1) Cod penal instanţa deduce din pedeapsa principală perioada reţinerii de la data de 13.12.2021 la 14.12.2021, arestului preventiv şi a perioadei executate de la 14.12.2021 la zi. În temeiul art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil admite în parte acţiunea civilă şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 euro către partea civilă Ban Renatte. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 276 alin 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2380 lei către partea civilă reprezentând onorariu avocat. Onorariul apărătorului din oficiu Ban Miruna cu delegaţia nr. 342/2022 în cuantum de 627 lei şi delegaţia nr. 343/2022 în cuantum de 868 lei se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.08.2022.
Hotarare 1071/2022 din 02.08.2022Fixează termen de pronunţare la data de 02.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2022Fixează termen pentru redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 12.07.2022, hotărâre care se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza II Cod procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022Faţă de lipsa martorei, pentru a se cita aceasta cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 31.05.2022În vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022