A****** S******* S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB******* F*******
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta AUTONOM SERVICE SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat BORCAIAS FLORINEL. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6800 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 19.05.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi 2141 lei reprezentând onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 23.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 16543/2021 din 23.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 23.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2021