C*** J******** D* P***** M********
PârâtD***** G******* S*****
ReclamantAdmite cererea formulată de petentul D.G.Ş., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi, în consecinţă: Îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele sentinţei civile nr.311 din data de 29 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr.17/100/2021, în sensul că: -la fila 3 a hotărârii, alin. 7 se va consemna corect adeverinţa, numele reclamantului şi perioada lucrată, respectiv „Adeverinţa nr. 608 din 19.07.2010 eliberată de SC ICPM SA Baia Mare, atestă faptul că reclamantul Damian Gheorghe Ştefan a fost angajatul acestei unităţi în perioada 01.02.1984-01.10.1991, la laboratorul tehnologii neconvenţionale, în funcţia de inginer geolog, cercetător II”. -la fila 4 a hotărârii, alin. 5 se va consemna corect adeverinţa, numele reclamantului şi perioada lucrată, respectiv „După cum s-a mai arătat, conform adeverinţei nr. 608 din 19.07.2010 eliberată de SC ICPM SA Baia Mare, reclamantul Damian Gheorghe Ştefan a fost angajatul acestei unităţi în perioada 01.02.1984-01.10.1991, la laboratorul tehnologii neconvenţionale, în funcţia de inginer geolog, cercetător II”. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Dată în camera de consiliu din data de 27.04.2021. Pronunţată la data de 27.04.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.04.2021Admite acţiunea formulată de reclamantul D.G.Ş., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtă să recalculeze pensia reclamantului pentru limită de vârstă stabilită prin decizia nr.273645 din 20.11.2020 luând în considerare veniturile asigurate realizate în acord global menţionate în adeverinţa nr.608/19.07.2010 completată cu adeverinţa nr.95/13.06.2017, ambele eliberate de S.C. ICPM S.A. Baia Mare. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 29 martie 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 311/2021 din 29.03.2021În vederea deliberării, văzând şi prevederile art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, amână pronunţarea hotărârii la data de 29.03.2021, şi stabileşte că aceasta se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2021