Dosar 18039/55/2021/a1 din 28.10.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18039/55/2021/a1
Data dosar:
28.10.2021
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2021 la ora 08:30

    Complet: P08-cc
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 3137/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A*** S***** A***, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează părţile. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 16.12.2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara1615/2021 din 16.12.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD