B****** V***** M*****
PetentÎn baza art. 278 alin. 1 C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului şi considerentelor sentintei penale nr. x pronunţate de Judecătoria Piteşti, la data de x, în dosarul nr. x în sensul de a menţiona în mod corect că petentul a fost condamnat şi prin S.P. nr. xa Judecătoriei Piteşti, definitivă la data de x prin nerecurarea deciziei penale nr. x a Tribunalului Argeş. Celelalte dispoziţii ale sentinţei rămân neschimbate. În baza art. 278 alin. 3 C.p.p., despre îndreptare se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 23.06.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 23.06.2022Acorda un nou termen de judecata pentru a se efectua la Penitenciarul Mioveni, cat si la BEP din cadrul Judecătoriei Piteşti, cu privire la sentinţa penala de condamnare care a avut la baza dup nr. 2613/P/1996 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, ulterior urmând a fi ataşată la dosar. Amână judecarea cauzei la 23.06.2022, ora 09:00. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 09 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022În baza art. 278 alin. 1 C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei, pronunţată de Judecătoria Piteşti la data de 07.04.2022, în dosarul nr. 18071/280/2021 în sensul de a menţiona în mod corect că data în care a fost pronunţată sentinţa nr. 407 a Judecătoriei Piteşti, este data de 21.02.2002 şi nu 21.03.2022, cum din eroare s-a menţionat. Celelalte dispoziţii ale minutei rămân neschimbate. În baza art. 278 alin. 3 C.p.p., despre îndreptare se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 09.05.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.05.2022Admite cererea de reabilitare formulată de petentul, B.V.M.. În baza art. 533 C.proc.pen. coroborat cu art. 166 C.pen. şi art. 168 C.pen., dispune reabilitarea judecătorească a petentului, B.V.M.condamnat prin următoarele sentinţe: -S.P. nr. x a Judecătoriei Piteşti, def. prin D.P. nr. x a Curţii de Apel Piteşti; - S.P. nr. x a Judecătoriei Topoloveni, def. prin D.P. nr. x a Curţii de Apel Piteşti; - S.P. nr. x a Judecătoriei Piteşti, def. prin neapelare la data de 14.03.2015. În temeiul art. 537 C.p.p. dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se facă menţiune despre aceasta pe sentinţele penale menţionate. Se va comunica o copie a dispozitivului Sentinţei la momentul rămânerii definitive, către IPJ Argeş-Serviciul Cazier, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 07.04.2022.
Hotarare 545/2022 din 07.04.2022În temeiul art. 405 alin. 2 C.proc. pen. amana pronunţarea la data de 07.04.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în sedinta camerei de consiliu din 31.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022În temeiul art. 405 alin. 2 C.proc. pen. stabileşte pronunţarea la data de 31.03.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în sedinta camerei de consiliu din 17.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022EROARE. CAMERA DE CONSILIU
Se emite adresa catre IPJ Arges în vederea reactualizări fişei de cazier judiciar. Se emite adresa către Judecătoria Topoloveni sa înainteze s.p.nr.x, pronunţată in dosarul nr. x, cu men?iunea datei si modalităţii rămânerii ei definitive si date privind executarea, precum si un referat cu privire la cheltuielile judiciare. Se întocmeşte un referat si de catre BEP din cadrul Judecătoriei Piteşti, cu privire la executarea pedepselor aplicate prin s.p.nr.x si s.p. nr. x , precum si cu privire la cheltuielile judiciare. Amână judecarea cauzei la 17.03.8:30. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 03.02.2022