S* R****** S*
ReclamantC****** G****** C*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâtul C****** G****** C*****. Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1519, 90 de lei, reprezentând contravaloarea facturi, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculată asupra sumei scadente şi neachitate, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată astăzi, 19.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 6626/2021 din 19.07.2021Amână pronunţarea pentru 19.07.2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 08.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2021Amână pronunţarea pentru 08.07.2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 05.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2021Amână cauza în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată
Incheiere de sedinta din 24.05.2021în vederea repetării procedurii de citare se amână cauza la data de 24.05.2021, orele 12:00
Incheiere de sedinta din 26.04.2021în vederea repetării procedurii de citare se amână cauza la data de 26.04.2021, orele 12:00
Incheiere de sedinta din 29.03.2021