F**** P****
Inculpatadmisă cererea de îndreptare a erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.09.2021În baza art. 485, alin. 1, lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei cu inculpatul F**** P****, de cetăţenie română, având studii liceale şi profesia de şofer profesionist, necăsătorit, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de: -refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 337 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 1032/P/2020. Stabileşte o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal În temeiul art. 91 din codul penal se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, iar în temeiul art. 92 din Codul penal, se stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93, alin. 1, lit. a-e din Codul penal, respectiv: a)- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta, b)-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c)-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, d)-să comunice schimbarea locului de muncă, e)-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94, alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93, alin. 1, lit. c - e din Codul penal, se vor comunica Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul dispoziţiilor art. 93, alin. 2, lit. b din Codul penal, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În baza prevederilor art. 93, alin. 3 din Codul penal, pe parcursul perioadei de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Giuleşti, pentru o perioadă de 60 de zile. În baza art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, raportat la art. 93 din Codul penal, se va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Prezentul acord de recunoaştere a vinovăţiei a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 august 2021.
Hotarare 704/2021 din 17.08.2021