R*** E**** s**** p*** m********* R*** E**** j*****
ApelantR*** E**** j**
IntimatR*** F*********
IntimatP******* I***
IntimatP******* M****
IntimatRespinge excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a defunctului Ruja Eugen senior şi a lipsei de interes în exercitarea apelului. Respinge apelul declarat de apelantul Ruja Eugen senior, decedat la data de 26.02.2022, al cărui apel a fost continuat de către Ruja Eugen junior (cu datele de identificare), împotriva Sentinţei civile nr. 2938 din data de 15.07.2021, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosar nr. 181/320/2018. Obligă apelantul Ruja Eugen junior la plata cheltuielilor de judecată din apel, în sumă de 3960 lei, în favoarea intimaţilor P******* I*** şi P******* M**** (cu datele de identificare). Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 21.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 693/2022 din 21.10.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 21 octombrie 2022, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 20 octombrie 2022, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 06 octombrie 2022, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2022-amână cauza pentru a pune în discutie chestiunea privitoare la introducerea în cauză a mostenitorului apelantului defunct
Incheiere de sedinta din 09.06.2022amână cauza pentru îndeplinirea procedurii de citare cu toate părtile
Incheiere de sedinta din 29.03.2022