L***** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** B*******
PârâtAdmite contestaţia formulată de reclamantul L***** I*** în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani. Anulează Decizia nr. 213181/17.05.2021 emisă de pârâtă cu privire la reclamant. Obligă pârâta să emită pentru reclamant o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în calcul a perioadei 1.01.1976-1.11.1978 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100% potrivit Adeverinţei nr. 11/26.02.2020 emisă de S.C.Automecanica SA Mediaş , drepturile de pensie astfel stabilite urmând a fi plătite reclamantului începând cu data de 30.03.2021. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 9.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1431/2021 din 09.11.2021instanţa a luat act că prin încheierea din 04.10.2021 a fost admisă cererea de abţinere formulată de domnul judecător Condurache Mihai şi asistenţii judiciari Părăscuţă Elena şi Curuliuc Dorica
Incheiere de sedinta din 05.10.2021Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Condurache Mihai şi asistenţii judiciari Părăscuţă Elena şi Curuliuc Dorica. Menţine actele îndeplinite în cauză. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată la data de 04.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere abtinere din 04.10.2021