B** D******* S******* Ş* A********
PetentT******* P*** P*** R****** L**** A*********** S**** G******
CreditorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J.A. DRAGOMIR, STEPANOV si ASOCIATII. Încuviinţează executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 1467/ex/2021, la cererea creditorului TANASOIU PAUL , în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 9423 din data de 14.07.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara şi Decizia civilă nr. 1297/R din data de 31.10.2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar I. 9624/325/2008, împotriva debitorului TANASOIU VICTOR, în vederea achitării pensiei de întreţinere în cuantum de 1/6 din veniturile nete, calculate pentru 3 ani anteriori, respectiv începând cu data de 15.06.2018 şi până la majorat, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată în data de 01.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 8811/2021 din 01.07.2021