U** C***** O****
ReclamantF********** A*** S******** C********** D* C*****
PârâtS***** R**** P*** M********* F********* P******
PârâtS***** R**** R********** D* U** C***** O****
PârâtC******** L**** A* C****** O****
PârâtTermen: 14.03.2023, ora 13, pentru efectuarea expertizei tehnice judiciare topografice.
Incheiere de sedinta din 06.12.2022În temeiul prevederilor 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) Cod procedură civilă, admite cererea de suspendare formulată de pârâta-reclamantă-reconvenţional Federalcoop Arad-Societate Cooperativă de Consum şi suspendă judecarea prezentei acţiunii civile având ca obiect acţiune în constatare – rectificare CF, formulată de reclamanta-pârâtă-reconvenţional U** C***** O****, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă-reconvenţional Federalcoop Arad-Societate Cooperativă de Consum şi pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finan?elor Publice – prin Administraţia Judeţeană a Finan?elor Publice Arad şi Statul Român, reprezentat prin U** C***** O****, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 157/210/2022 aflat în prezent pe rolul Tribunalului Arad – Secţia contencios administrativ şi fiscal, urmând ca păr?ile să comunice instan?ei solu?ia dispusă în cadrul dosarului, în vederea reluării judecării cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării potrivit art. 414 alin. (1) Cod procedură civilă, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Chi?ineu Cri? ?i se va judeca de Tribunalul Arad. Cererea de repunere pe rol va fi formulată de către păr?i. Prorogă a pune în discuţia părţilor excep?iile lipsei calită?ii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finan?elor Publice prin Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Publice Timi?oara - Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Arad, invocate de pârâta Statul Român prin Ministerul Finan?elor Publice prin Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Publice Timi?oara - Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Arad prin întâmpinări, precum şi probaţiunea până după repunere pe rol a cauzei. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, data de 08.03.2022.
Incheiere suspendare din 08.03.2022Disjungerea capătului 1 al cererii reconven?ionale, prin care pârâta-reclamantă-reconvenţional FEDERALCOOP ARAD SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM solicită să se dispună modificarea art. 1 din Decizia nr. 297/14.03.1967 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Cri?ana, în sensul de a se stabili că în mod gre?it a fost men?ionat în cuprinsul acestei decizii faptul că, terenul transmis fără termen ?i fără plată din administrarea operativă a Comitetului Executiv a Sfatului Popular al Comunei Olari, raionul Cri? în folosin?a Cooperativei de Comnsum din comuna Sântana raionul Cri?, se află înscris sub nr. topografic 58 ?i nu sub nr. topografic 56-57, terenuri înscrise la acel moment în CF vechi nr. 429 a comunei Văr?andul Nou, formarea unui nou dosar, cu obiect modificare act administrativ individual, materia contencios administrativ ?i care va avea ca păr?i : reclamanta FEDERALCOOP ARAD SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM ?i pârâ?i U** C***** O****, STATUL ROMÂN, reprezentat prin Ministerul Finan?elor Publice, STATUL ROMÂN reprezentat de U** C***** O**** ?i C******** L**** A* C****** O****, în care se va pune în discu?ie excep?ia necompeten?ei materiale a Judecătorei Chi?ineu Cri? în solu?ionarea acestui capăt de cerere. Prorogă punerea în discu?ie a excep?iilor invocate de Statul Român prin Ministerul Finan?elor Publice, a proba?iunii ?i a cererii de suspendare a prezentului dosar întemeiată pe prevederile art. 413, alin. 1, pct. 1 Cod procedură civilă, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea prezentei cauze la data de 08.03.2022, ora 13:00, sala 3, complet C2, pentru disjungerea capătului 1 al cererii reconven?ionale. Reclamanta-pârâtă-reconvenţional U** C***** O****, pârâta-reclamantă-reconvenţional FEDERALCOOP ARAD SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM, STATUL ROMÂN, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice ?i STATUL ROMÂN reprezentat de U** C***** O**** au TC, potrivit art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 25.01.2022.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022În temeiul art. 131 alin. 2 Cod procedură civilă, prorogă punerea în discuţie a competenţei generale, materiale şi teritoriale a Judecătoriei Chişineu Criş în soluţionarea prezentei cauze, până la următorul termen de judecată, pentru a fi timbrată cererea reconven?ională ?i a fi precizat temeiul de drept în baza căruia se solicită de către pârâta-reclamantă-reconven?ională modificarea art. 1 din Decizia nr. 297/14.03.1967 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al regiunii Cri?ana, acesta fiind un act administrativ care emană de la o institu?ie publică, emis în baza legii. Amână cauza pentru timbrarea cererii reconven?ionale cu suma de totală de 1.545,45 lei (din care se reţine achitarea sumei de 70 lei - f. 77), rest de plată 1.475,45 lei, în termen de 10 zile de la amânarea cauzei, sub sanc?iunea anulării ca netimbrată a cererii reconven?ionale, respectiv 50 lei capătul 1 al cererii reconven?ionale, conform art. 16 lit. a) din OUG nr. 80/2013, 150 lei pentru capetele 2, 3 ?i 4 ale cererii privind radierea, conform art. 20 din OUG nr. 80/2013 (câte 50 lei – pentru fiecare capăt de cerere) ?i 1.345,45 lei pentru capătul 5 al cererii referitor la intabularea dreptului de folosin?ă al Federalcoop Arad – Societate Cooperativă de Consum, potrivit art. 3 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 80/2013 (calculat la valoarea notarială 2021 teren Olari intravilan 3 euro/mp, 1 euro curs BNR 13.10.2021 – 4,94 lei, teren suprafa?ă de 1.674 mp – valoare -24.809 lei). Pune în vedere pârâtei-reclamantă-reconven?ional Federalcoop Arad – Societate Cooperativă de Consum, faptul că în termen de 3 zile de la acest moment poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, potrivit art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, iar în termen de 5 zile, poate formula cerere de acordare a facilită?ilor la plata taxei de timbru, potrivit OUG nr. 51/2008. Pune în vedere pârâtei-reclamantă-reconven?ional Federalcoop Arad – Societate Cooperativă de Consum să precizeze temeiul de drept în baza căruia solicită modificarea art. 1 din Decizia nr. 297/14.03.1967 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al regiunii Cri?ana. Dispune comunicarea cererii reconven?ionale cu păr?ile din prezentul dosar pentru a formula întâmpinare ?i a o depune la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată fixat în cauză, sub sanc?iunile prevăzute de art. 208 alin.2 Cod procedură civilă, după timbrarea acesteia. Prorogă punerea în discu?ie a excep?iei invocate de Statul Român prin Ministerul Finan?elor Publice ?i a proba?iunii, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea prezentei cauze la data de 25.01.2022, ora 11:30, sala 3, complet C2, pentru timbrarea cererii reconven?ionale ?i lămurirea temeiului de drept al capătului 1 al cererii reconven?ionale. Reclamanta-pârâtă-reconvenţional U** C***** O**** ?i pârâta-reclamantă-reconvenţional FEDERALCOOL ARAD SOCIETATE COOPERATIVĂ DE CONSUM au TC, potrivit art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Se citează Statul Român reprezentat de Ministerul Finan?elor Publice şi Statul Român reprezentat de U** C***** O****, cu men?iunea de a formula întâmpinare la cererea reconvenţională, sub sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă, după depunerea dovezii care atestă timbrarea cererii reconve?ionale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 23.11.2021.
Incheiere de sedinta din 23.11.2021