S* I********* S** P*** A************ S****** P***** E***** A****
ContestatorS* M**** P*********** S******** S**
IntimatC** P** C****** M**** A************ J******* A* S* I********* S**
LichidatorAdmite Contestaţia formulată de către debitoarea SC I. SRL, reprezentată prin Administrator special P.E. A., însuşită de noul Administrator special M. V.A., împotriva Tabelului preliminar al creanţelor nr. 708/28.12.2020 publicat în BPI nr. 22020/28.12.2020 întocmit de Administratorul judiciar CII POP C. M., în contradictoriu cu creditoarea SC M.S. SRL, şi în consecinţă: Diminuează suma cu care a fost înscrisă creditoarea SC M. P. S. SRL, în Tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC I. SRL, la poziţia 20, de la 65.673,7 lei la 38.673,7 lei. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Hotărârea se publică în BPI. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 30 Martie 2021, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 442/2021 din 30.03.2021amână pronuntarea solutiei la data de 30.03.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, pentru concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2021termen pentru citarea noului adm.special
Incheiere de sedinta din 16.02.2021