K***** I***** I********** R* S*
CreditorC***** I*** A********
CuratorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOZA GHEORGHE SORIN şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 511/2021 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOZA GHEORGHE SORIN, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., împotriva debitorului C. I. A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 134/2020 din data de 12.05.2020 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr. 214/833/2020, executorie de drept, Încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 15.07.2020 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr. 214/833/2020 şi Decizia civilă nr. 20/LP/2021-A din data de 18.01.2021 pronunţată de Tribunalul Bihor. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 219,88 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului, a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, a sumei de 637,09 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere şi a sumei de 199,64 lei reprezentând rest de plată pentru terminalul achiziţionat, precum şi a cheltuielilor de executare ocazionate. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 28.07.2021. Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 28.07.2021.
Incheiere de executare silita 604/2021 din 28.07.2021