F******* L* A******* N***
InculpatÎn baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, admite apelul declarat de către inculpata F.A.N. împotriva Sentinţei penale nr. 311, pronunţată în data de 24.09.2021 de Judecătoria Târgu Lăpuş, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul netemeinicei individualizări a pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: În temeiul art. 396 alin. (1), (4) Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatei F.A.N. următoarele pedepse: - 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; - 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art. 334 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. În baza art. 38 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele principale amintite mai-sus şi stabileşte în sarcina inculpatei pedeapsa principală rezultantă de 10 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 10 luni şi 20 zile închisoare pe durata unui termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani, ce curge de la data pronunţării prezentei decizii. În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b) C.pen., obligă inculpata să presteze 50 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Săcălăşeni, jud. Maramureş sau în orice lăcaş de cult din comună, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 86 alin. (1) şi (2) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Maramureş, care va asigura şi supravegherea executării obligaţiei stabilite în sarcina inculpatei potrivit art. 85 alin. 2 lit. b) C.pen. În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de către inculpată vor rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, data de 13 ianuarie 2022, prin punerea deciziei la dispoziţia participanţilor prin intermediul Grefei Curţii.
Hotarare 28/2022 din 13.01.2022