G*** G******
InculpatÎn baza disp. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G.G. la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 91 al. (1) Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 al. (1) Cod penal, obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 al. (2) lit. b) Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, fie în cadrul Primăriei oraşului Borşa, fie în cadrul Primăriei oraşului Vişeu de Sus, În baza dispoziţiilor art. 94 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei 582,20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care suma de 82,20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală şi suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în timpul camerei preliminare şi judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 13.08.2021.
Hotarare 606/2021 din 13.08.2021Amânată pronunţarea pentru data de 13.08.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2021Amânată pronunţarea pentru data de 30.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2021Amânată pronunţarea pentru data de 09.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2021Amânată pronunţarea pentru data de 25.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2021