Ş***** G********* N** 2
PârâtS******* M***** L***
ReclamantRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă. Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în numele membrei de sindicat Stamatin Mirela-Leta,în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* N** 2 Reşiţa. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrei de sindicat Stamatin Mirela-Leta diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie de 10%, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, diferenţe salariale ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâta să-i plătească membrei de sindicat Stamatin Mirela-Leta dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data naşterii fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să-i calculeze membrei de sindicat Stamatin Mirela-Leta majorările/creşterile salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie de 10% raportat la salariul de bază aflat în plată, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 30.09.2021.
Hotarare 1561/2021 din 30.09.2021