P****** M****** G*******
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatIa act de renunţarea la judecata plângerii contravenţionale formulată de petenta P****** M****** G*******, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava,împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX, nr. 341549 din data de 16.02.2021. Cu drept de recurs, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 30.09.2021.
Hotarare 3883/2021 din 30.09.2021În temeiul art. 406 al.4 C.pr.civ., dispune comunicarea cererii de renunţare la judecată către intimat, cu menţiunea de a-şi preciza poziţia faţă de această cerer până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30 septembrie 2021, ora 08:30, pentru când petenta şi intimatul au termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.09.2021.
Incheiere de sedinta din 02.09.2021În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru petent şi intimat proba cu înscrisuri, precum şi proba cu înregistrarea video depusă de intimat, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei. Respinge cererea petentului de încuviinţare a probei testimoniale cu martora Daneiu Raluca ca neutilă soluţionării cauzei, având în vedere că prezumtiva faptă contravenţională a fost înregistrată cu mijloace tehnice. Din oficiu, emite adresă către C.N.A.I.R. SA, cu menţiunea de a comunica până la următorul termen de judecată limita legală de viteză şi indicatoarele aferente existente pe DN 17 Ilişeşti, cu referire la data de 16.02.2021. Petentul va fi citat cu menţiunea că în măsura în care doreşte are posibilitatea să obţină o copie după înregistrarea video efectuată de aparatul radar, prin depunerea unui suport optic CD gol la Arhiva instanţei, pe care va fi copiat conţinutul CD-ului aflat la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 2 septembrie 2021, ora 08:30, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.06.2021.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021